luni, 14 ianuarie 2013

Eminescu la Varatec


“De treci codrii de arama, de departe vezi albind/ S-auzi mandra glasuire a padurii de argint./ Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat,/ Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet;/ Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub coaja/ Ce suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja”. 
Mihai Eminescu – Calin (file din poveste)
A fost un impuls de moment sa parasim soseaua care uneste Piatra Neamt de Humulesti si sa ne abatem spre drumul vechi al Varaticului, pana la “Padurea de argint”. Abia un petec din ce-a fost odinioara, padurea de mesteceni, care l-a inspirat pe Eminescu sa scrie memorabilul vers, e incarcata si acum de un farmec de nespus. Dupa ce am pasit dincolo de poarta de metal, data in laturi, lumea reala a inceput a se topi – asa cum, atingandu-ne obrazul, se topeau fulgi “uriesi” de zapada – si n-a mai ramas decat soptirea unui vers. Nu stim cate clipe (ori veacuri) sa fi trecut. Suflul ni l-am regasit abia cand am pasit pragul pensiunii “Padurea de argint”, aflata in imediata vecinatate.
Citeste articolul original pe Presa de Turism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu